Probabil că acest element se poate încadra în regulile Feng Shui, fiind un simbol al prosperităţii şi abundenţei. Psihologii sunt de parere că acvariul din casă aduce o stare de bine în întreg căminul dumneavoastră, şi este benefic pentru psihicul uman, oferind o relaxare aparte. Din punctul de vedere al designerilor de interior, acvariul este un element decorativ special care îşi poate găsi locul în orice locuinţă.
Achiziţionarea unui acvariu nu este un lucru tocmai uşor, deoarece trebuie să ţinem cont de anumite aspecte, de la design şi până la locul în care va fi poziţionat. Trebuie să ştim că acesta nu va fi instalat sub nici o formă în dormitor, deoarece plantele acestuia consumă oxigenul din încăpere şi elimină dioxidul de carbon în timpul nopţii, dar şi zgomotul pe care instalaţia de filtrare a apei poate fi deranjant. De aceea, cele mai recomandate locuri pentru un acvariu este livingul, bucătăria sau chiar holul. Acesta, va fi amplasat în partea opusă a geamului, pentru a evita lumina puternică a zilei sau razele soarelui, care favorizează apariţia algelor. Odată stabilite aceste aspecte, puteţi începe cumpărăturile:). În orice pet-shop se găsesc acavrii de diferite dimensiuni. Dacă sunteţi la prima achiziţie de acest gen, vă recomandăm să alegeţi un vas de maxim 30 l , în care puteţi introduce atât peşti de diferite specii şi culori cât şi plante sau pietre decorative. Pentru un aspect estetic reuşit, alegeţi un capac cu neon încorporat care va lumina întreg acvariul într-o culoare naturală, dar va crea şi un bioclimat favorabil.
Desigur, acvariile clasice pot fi poziţionate pur şi simplu pe o măsuţă sau un dulăpior dar, dacă reuşiţi să le integraţi în mobilier sau în interiorul unui perete se va crea un efect estetic deosebit. Dacă optaţi pentru a doua variantă, gândiţi-vă din timp la acest lucru, de preferat înainte să începeţi amenajările interioare, deoarece pentru aceasta este absolut necesar să apelaţi la o persoană autorizată care se pricepe la astfel de instalaţii. Cu siguranţă nu vă doriţi să aveţi scurgeri de apă care vă vor deteriora mobila sau pereţii. Inspiraţi-vă de pe siteurile de specialitate, pentru alegerea peştilor şi a sistemelor de filtrare a apei înainte să faceţi aceste achiziţii.
În galeria de imagini veţi găsi mai multe modalităti de poziţionare şi decorare a acvariilor care vă vor putea oferi idei pentru o redecorare a designului interior cu ajutorul acvariilor. Succes!
Leave a Reply