Blog SomProduct Romania

  • #InspiringPeople
  • Amenajari
  • Intrebari Frecvente
  • Ghidul Cumparatorului
  • Inspiring Green
  • Afiliere
Home Melinda Balogh: Nu lăsa pe mâine ce poți face azi!

Melinda Balogh: Nu lăsa pe mâine ce poți face azi!

Luna aceasta, Melinda împlinește 4 ani de când face parte din #InspiringPeople. Mely, așa cum îi spunem noi, s-a alăturat departamentului financiar în anul 2017. De atunci și până în prezent, lucrurile au evoluat ca urmare a dezvoltării continue a companiei, provocările fiind din ce în ce mai mari. Astăzi, Melinda ocupă postul de operator introducere, validare și prelucrare date și este direct responsabilă de înregistrarea tuturor facturilor în sistem.

La început, m-am ocupat exclusiv de facturile clienților, dar în anul 2019 mi s-a oferit șansa de a avansa pe un post mult mai captivant. Acum sunt în legătură directă cu departamentul de achiziții, cu cel de marketing, dar și cu depozitul pentru că preiau și înregistrez atât facturile producătorilor și furnizorilor, cât și cele de servicii (transport, publicitate). Fac parte dintr-o echipă specială, sudată și responsabilă la care pot apela cu încredere, ori de câte ori sunt în impas. Cred că secretul este să te simți bine cu oamenii din jur și să îți placă ceea ce faci.

Cea mai mare provocare, spune Mely, sunt deadline-urile strânse și gestionarea situațiilor de criză. Marfa poate fi recepționată de către depozit doar în momentul în care facturile și datele furnizorului sunt înregistrate în sistem pentru a putea fi urmărite și a se ține o evidență a plăților. Dacă transportul ajunge înaintea facturii, este incomplet sau deteriorat în proporții mari, fluxul de recepționare a mărfii se poate bloca, comenzile pot suferi întârzieri, iar responsabiltatea este una uriașă.

În afara orelor de lucru, Mely este o mamă tânără, pasionată de drumeții, ieșiri în aer liber și excursii cu cortul. Spune că în pandemie a redescoperit frumusețea mersului pe bicicletă și a început să facă trasee cu familia prin pădurile din zonă. L-am cunoscut pe Pilu în urmă cu aproape 20 de ani și suntem recunoscători că am putut să creștem și să învățăm lucruri alături de copiii noștri. Raul are aproape 15 ani și se pregătește pentru Evaluarea Națională, iar Anușca, mezina noastră, împlinește 6 ani și va merge, la toamnă, în clasa 0. Avem emoții pentru că sunt etape importante din viața lor, dar știm că sunt copii responsabili, pe care ne putem baza 100%, și care au atât de multă grijă unul de altul.

Puterea Prezentului de Eckhart Tolle este una dintre cărțile care au inspirat-o și au facut-o să se gândească mai mult la ce înseamnă clipa. Dacă alegem să trăim în prezent, să nu lăsăm pe mâine ce putem face azi, ne vom da șansa de a avea o viață mult mai fericită.

Mely, ne bucurăm că faci parte din #InspiringPeople și îți mulțumim pentru sinceritate, devotament și acel simț dezvoltat al umorului cu care ne hrănim, în fiecare zi.

May 14, 2021Sabina Lelcu
Larisa Pescaru – Nothing but blue skiesSomproduct - Shop the look

Leave a Reply Cancel reply

Sabina Lelcu
4 years ago #InspiringPeople312
Categories
  • #InspiringPeople
  • Amenajari
  • Ghidul Cumparatorului
  • Inspiring Green
  • Intrebari Frecvente
  • Program Afiliere SomProduct
  • Recomandari pentru odihna
Like Us
0
GooglePlus
0
Facebook
0
Pinterest
Recent Posts
  • Organizare și stil în bucătărie: soluții smart, rapide și la reducere
  • Cum să îți reamenajezi casa ieftin – idei și soluții smart
  • Primăvara 2025 – Tendințe în designul interior
  • Reînprospătează-ți casa pentru primăvară
  • Idei de iluminat pentru primăvara aceasta
Despre

Produse recomandate
Saltele Paturi Decoratiuni Covoare

Ultimele Postari
Organizare și stil în bucătărie: soluții smart, rapide și la reducere
Cum să îți reamenajezi casa ieftin – idei și soluții smart
Primăvara 2025 – Tendințe în designul interior
Arhive
  • April 2025
  • March 2025
  • February 2025
  • July 2022
  • June 2022
  • May 2022
  • October 2021
  • July 2021
  • May 2021
  • April 2021
  • March 2020
  • February 2020
  • January 2020
  • August 2019
  • July 2019
  • June 2019
  • February 2019
  • January 2019
  • November 2018
  • October 2018
  • September 2018
  • August 2018
  • July 2018
  • May 2018
  • April 2018
  • March 2018
  • February 2018
  • January 2018
  • December 2017
  • November 2017
  • July 2015
  • May 2015
  • April 2015
  • March 2015
  • February 2015
  • January 2015
  • November 2014
  • October 2014
  • August 2014
  • July 2014
  • June 2014
  • May 2014
  • April 2014
  • March 2014
  • February 2014
Contacteaza-ne

Ai nevoie de ajutor ? Echipa noastra este aici pentru a te ajuta

Address: Str. Electrolizei Nr 60, Baia Mare

Phone: 0723 039 004

Email: clienti@somproduct.ro

2020 © SomProduct Romania