Cu siguranţă aţi auzit măcar o dată de Jessica Simpson, frumoasa cântăreaţă de peste ocean. Ceea ce ne-a impresionat plăcut este stilul pe care şi l-a ales pentru casa din Beverly Hills. Am reuşit să obţinem câteva fotografii cu interiorul acestei case, tocmai pentru că a fost pusă la dispoziţia agenţilor imobiliari, spre vânzare. Această decizie fost luată de către cântăreaţă în urma faptului că a hotărât să-şi continue activitatea în statul California, tocmai în fosta casă a familiei Osbourne. Aşadar, putem să ne bucurăm şi noi de câteva idei pe care le preluăm din stilul ei romantic, încadrându-se perfect în categoria vilelor de lux.
Această vilă proiectată de celebrul designer Rachel Ashwell de la Shabby Chic Couture, a fost construită într-o zonă securizată, oferind un maxim de intimitate dar şi vecini celebri precum Nikole Kidman.
Bucătăria are un aer romantic, primitor şi intim, perfect potrivit pentru un adevarat cămin. Culorile folosite sunt dintr-o gamă restrânsă, predominând nuanţele pastelate şi calde, atât în bucătărie cât şi în restul încăperilor.
Suprafaţa totală utila a casei are în jur de 500 de mp şi cuprinde 5 dormitoare, o cameră special amenajată pentru servirea mesei, 6 băi, o sală de gimnastică, şi bineînţeles nelipsita piscină exterioară.
Curtea, frumos pietruită, te îndrumă spre o zonă de relaxare amenajată în stil asiatic.
Dormitoarele şi zona de luat masa oferă o abundenţă a elementelor romantice. Este o trăsătură caracteristică a frumoasei Jessica Simpson ce îşi exprimă firea romantică şi în melodiile pe care le interpretează.
Gazonul frumos îngrijit din jurul piscinei oferă un loc ideal de relaxare pentru zilele călduroase de vară iar arborii, atent poziţionaţi creează o atmosferă de confort şi intimitate.
Camera copiilor oferă o adevarată oază de linişte şi confort, tocmai pentru stilul ei clasic. Nuanţele care predomină aici sunt cele pastel, roz, crem si bej.
Leave a Reply