Apartamentele închiriate sunt de cele mai multe ori anoste şi neîngrijite. Însă, este varianta optima pentru cei care nu doresc din diverse motive să-şi achiziţioneze propria locuinţă. Preţurile apartamentelor reflectă de cele mai multe ori condiţiile oferite. În cazul în care, condiţiile nu sunt tocmai optime şi nu vă oferă confortul dorit, puteţi personaliza spaţiul cu un buget restrâns, cu ajutorul câtorva idei care, puse în aplicare devin eficiente şi plăcute.
Majoritatea apartamentelor de acest fel sunt mobilate simplu, pereţii sunt albi iar corpurile de iluminat par învechite. Însă, acest aspect nu trebuie să reprezinte un impediment în crearea unui spaţiu confortabil şi primitor.
1.Mobilierul modular poate fi adaptat în diferite spaţii, astfel încât să îndeplinească diferite funcţii utile. Spre exemplu, un colţar compus din mai multe piese, poate fi uşor distribuit în intreaga cameră, înlocuind cu succes necesitatea unor fotolii pentru musafiri.
2. Înlocuiţi vechile perdele cu unele vaporoase şi elegante, care să completeze restul decorului. Veţi observa cât de mult schimbă aspectul unei camere o perdea cu gust aleasă.
3. Deşi pare o investiţie mai serioasă, înlocuiţi vechile surse de lumină cu abajururi sau lampadare. Acestea sunt investiţiile dumneavoastră şi vă veţi putea bucura de frumuseţea lor oriunde vă veţi muta.
4. Excludeţi varianta renovării unui astfel de apartament, puteţi decora pereţii cu ajutorul unor stikere de perete sau cu fâşii de tapet. De asemenea, aceste stikere pot fi aplicate şi în baie, acoperind bucăţile de faianţă deteriorate sau crăpate. Nu este o investiţie deloc mare, iar rezultatul va fi unul într-adevar spectaculos.
5. Aplicarea unor tablouri sau rame cu fotografii poate fi o metodă uşoară de a decora apartamentul închiriat. Această metodă reprezintă avantajul de a camufla diferite deteriorari ale pereţilor.
6. În cazul în care aveţi de-a face cu mobilier în culori nu tocmai inspirate, sfatul nostru este să nu încercaţi să faceţi schimbări, ci să mergeţi pe aceeaşi idee cromatică prin aplicarea unor accesorii în aceleaşi nuanţe, tocmai pentru ca spaţiul să capete o unitate.
7. Interesant este faptul că oriunde ne-am muta, spaţiul de depozitare este mereu insuficient. Pentru a evita senzaţia de aglomerare a lucrurilor, interveniţi cu rafturi sau dulapuri suplimentare în partea superioară a pereţilor. Acest lucru va fi eficient şi va economisi din spaţiu.
8. Micile schimbări fac diferenţa. În cazul în care podelele nu corespund normelor estetice, acoperiţi-o cu o mochetă. Este iefină şi de efect.
9. Câteva plante de apartament vor schimba aerul din locuinţă, aşa că nu vă sfiiţi să ornaţi mesele sau pervazurile geamurilor cu flori bogat colorate. O soluţie alternativă sunt florile artificiale. Sigur că nu sunt pe placul tuturor însă, nu necesită îngrijire şi vor părea întotdeana proaspete.
10. În cazul în care apartamentul pe care l-aţi închiriat este de dimensiuni reduse, puteţi păcăli privirile prin aplicarea unor oglinzi de dimensiuni mari care, aproape vor dubla vizual spaţiul.
Creativitatea şi imaginaţia sunt ingredientele necesare amenajării spaţiului închiriat.
Leave a Reply