Pentru că alegerea mobilei de bucătarie este una de lungă durată iar probabilitatea schimbării ei este relativ mică, vă invităm să descoperiţi câteva trucuri prin care să ieşiţi din rutina zilnică, reinventând decorul cu un buget redus.
Prin câteva proiecte de bricolaj accesibile aproape oricui, simple şi în acelaşi timp eficiente, veţi fi uimiţi cât de uşor veţi reuşi să transformaţi stilul bucătăriei dumneavoastră din câteva mişcări. Înarmaţi-vă cu răbdare şi meticulozitate, iar rezultatul va fi unul remarcabil.
Pentru un prim impact vizual, luaţi în considerare vopsirea uşilor de dulap. Este o procedură simplă şi de efect în acelaşi timp. Punctul de plecare începe de la pregătirea suprafeţei de lucru prin aplicarea unei folii de nylon, pentru a proteja pardoseala de stropii de vopsea şi continuând cu demontarea (deşurubarea) mânerelor şi a decoraţiunilor reliefate. Apoi, curăţaţi supratata ce urmează a fi vopsită cu ajutorul unor spirturi minerale şi lăsaţi-o să se usuce aproximativ 30 de minute sau conform instrucţiunilor de pe produs, după care, vă puteţi începe activitatea. Lăsaţi-vă imaginaţia să creeze !
Alegeţi o vopsea de calitate pe bază de acrilic deoarece aceasta are capacitatea de a evidenţia finisajele. Optaţi pentru nuanţe din aceeaşi gamă de culori. Alăturaţi culori complementare sau dacă nu doriţi să daţi greş, alegeţi stilul minimal prin alb şi negru, oferind un aer luminos şi modern bucătăriei dumneavoastră. Scoateţi din anonimat dulapurile bucătăriei, prin aplicarea unor stikere special create pentru acest tip de decoraţiuni pe care le puteţi găsi în magazile specializate în decoraţiuni interioare. Îndrăzniţi să vă manifestaţi spiritul artistic! Îmbrăcaţi un perete gol cu o culoare contrastantă prin aplicarea unui tapet. Aplicaţi mânere noi frumos colorate sau chiar pictate manual. Uneori detaliile fac diferenţa ! Alegeţi un tablou decorativ sau un ceas de perete care să însufleţească acest loc în care ne petrecem atât de mult timp. Daţi un nou aspect pardoselei, prin schimbarea culorii chitului de rost în cazul în care podeaua este acoperită cu gresie. Acest truc, nu numai ca va fi de un efect aparte ci va schimba total aspectul pardoselei.
În galeria de imagini aveţi câteva sugestii din care vă puteţi inspira cu încredere. Vă urăm succes, iar dacă aţi pus în aplicare această idee, aşteptăm cu interes imagini cu rezultatul !
Leave a Reply